Institutul Pantone Color a selectat culoarea anului 2024. Nuanța reprezentativă a acestui an este definiția delicateții, fiind favorita tuturor celor care îndrăgesc lumea designului. Citește acest articol și află cum poți integra culoarea anului 2024 în designul interiorului tău, ce combinații de culori poți face anul acesta astfel încât să te încadrezi în tendințele moderne și care sunt obiectele de care te poți folosi pentru a crea o atmosferă caldă, delicată și echilibrată.

Culorile anului 2024

Culorile anului 2024 anunțate de Pantone sunt nuanțe inspirate și pline de energie. Cea mai apreciată este Peach Fuzz, urmată de Safari Sun, Ocean Storms, Deșert Flower și Limitless. Aceste culori vor modela dezvoltarea produselor și deciziilor consumatorilor din numeroase domenii, precum modă, designul de interior sau ambalarea produselor.

Peach Fuzz este o nuanță delicată de roz-piersică, care are o intensitate moderată, dar călduroasă, ce aduce un plus de vitalitate indiferent că o folosești în designul interior sau în designul vestimentar. Reprezentanții Institutului Pantone spun că au ales culoarea anului 2024 că reprezentând „un spirit atotcuprinzător care îmbogățește mintea, corpul și inima.” De asemenea, culoarea exprimă grijă, comunitate și blândețe. Leatrice Eiseman, directorul executiv al Pantone Color Institute, a subliniat că Peach Fuzz a fost aleasă culoarea anului într-un astfel de moment dificil pentru lume, făcând trimitere la conflictele din lume, pentru a arăta nevoile de bază ale omului.


Safari Sun, în schimb, este o nuanță de galben-auriu, plină de energie, care emană o senzația de aventură și dorința de explorare.

Ocean Storms este o nuanță de albastru-verzui, misterioasă, perfectă pentru a oferi un sentiment de serenitate și calmitate.

Desert Flower este o nuanță de roșu aprins, vibrantă și plină de viață, care oferă o notă romantică în orice decor.

Limitless reprezintă o nuanță de gri deschis, care are subtonuri albastre și care evocă o senzație de infinit și  transmite mesajul ”orice e posibil”.

Toate nuanțele alese anul acesta reflectă tendințele cromatice actuale în designul interior, care este definit de o paletă de culori naturale, organice, cu tonuri vii, pline de energie. Culorile pot fi combinate în multe moduri pentru a crea un design interior armonios și modern. De asemenea, este important să ții cont de aceste tendințe cromatice atunci când decorezi casa, pentru a fi sigur că obții un rezultat armonios.

Cum alege Institutul Pantone culoarea emblematică a anului

An de an, Pantone alege o culoare care are rolul de a stabili trendul în întreagă lume. Cu toate că a fost sistemul universal de identificare a culorilor și paradigma stabilită a paletei de culori timp de peste 50 de ani, abia în anul 2000 Pantone a început să declare o culoare a anului. Trecerea în noul mileniu a marcat începutul unei tendințe, începând cu „Cerulean Blue”, pe care Pantone o identifica cu „culoarea cerului într-o zi senină”.

Aceasta a fost urmată de „True Red” în 2001, menită să simbolizeze impactul atacurilor de la 11 septembrie, o zi care a zguduit lumea; apoi de la fel de aclamata și criticată „Marsala”, și de Pink Quartz și Serenity (două nuanțe au fost alese pentru prima dată în 2016).

Astăzi, Culoarea Anului Pantone este o instituție, iar mulți designeri din întreaga lume așteaptă cu sufletul la gură anunțul său, care apare de obicei în luna decembrie a fiecărui an. Culoarea Anului Pantone prezice trendul de culoare pe care îl vom regăsi în lumea modei, a designului interior, în design grafic și web și pe mare majoritate a produselor.

De-a lungul timpului, s-au dezvoltat o mulțime de teorii cu privire la cine decide culoarea anului și cum o fac. Una dintre legendele urbane variază de la întâlniri secrete până la ipoteza absurdă că este aleasă aleatoriu după consumarea unor sticle de alcool. Adevărul e că toți oamenii care decid tendințele care vor domină lumea culorilor în următorul an desfășoară o muncă grea atunci când iau această decizie. Patruzeci de experți din întreaga lume decid trendul culorii dictat de Pantone - printre ei Leatrice Eiseman, director executiv al Pantone Color Institute; Laurie Pressman, vicepreședinte al Pantone Color Institute, și consultantul de culori David Shah.

Pentru a trage o concluzie, ei fac multe observații și investigații grele, mult dincolo de lumea artei și a designului. Culoarea Anului Pantone derivă din cinema și modă, schimbări sociale și pol...

...itice, și evenimente globale care influențează peisajul internațional.

Culorile selectate de Pantone există deja, și le avem deja în viețile noastre. Ceea ce fac experții în culori este să recunoască locul pe care aceste culori îl merită, acordând atenție și noilor domenii în care aceste culori vor fi aplicate.

Influența culorilor asupra designului interior

Culorile au un rol esențial în percepția spațiului, influențând modul în care vedem și percepem un anumit mediu. Spre exemplu, culorile deschise pot face o cameră să pară mai mare și mai luminată, creând o senzație de deschidere și de aerisire. În contrast, culorile închise au puterea de a crea o atmosferă intimă și confortabilă, oferind echilibru și calmitate, dar și un sentiment de mister.

De asemenea, culorile influențează puternic și starea de spirit. Culorile calde cum sunt galbenul sau roșu, pot stimula și energiza, find perfecte pentru spațiile destinate activităților care implică interacțiunea și comunicare, cum este spre exemplu sufrageria. În schimb, culorile reci, cum sunt verdele sau albastrul, au un efect calmant și relaxant, lucru care le face ideale pentru baie, bucătărie sau chiar dormitor.


Integrarea culorilor anului în designul interior

Cel mai important lucru de care trebuie să ții cont atunci când alegi culorile constă în funcționalitatea camerei. Așadar, pentru un mediu calm și relaxant, ideal pentru dormitor, este recomandat să alegi culori precum Peach Fuzz sau Desert Flower. Poți opta pentru lenjerii de pat din bumbac în aceste culori și atmosfera se va schimba, întrucât ele pot induce un sentiment de confort și liniște, perfect pentru un spațiu destinat odihnei. Pe de altă parte, pentru o camera de zi vibrantă și plină de energie, recomandate sunt tonurile de Safari Sun sau Ocean Storms.

Utilizarea culorilor în accente este o altă modalitate ingenioasă de a încorpora culorile anului 2024 în designul casei. Nu este necesar să vopsești un întreg perete într-una dintre aceste culori. Poți alege să le utilizezi în mod subtil, prin accente precum perne sau pufuri decorative, lenjerii de pat uni, covoare, draperii sau chiar piese de artă.

Pentru a nu încarcă foarte mult întreaga imagine a camerei tale, specialiștii îți recomandă să echilibrezi culorile vibrante cu tonurile neutre. Spre exemplu, dacă alegi să vopsești un perete în tonuri închise ale nuanțelor Limitless sau Ironside, poți echilibra alegând un mobilier în culori neutre de gri sau bej.

Combinații de culori aflate în tendințele anului 2024

Utilizarea culorilor cu simt de răspundere poate transforma complet orice spațiu. Ocean Storms, de exemplu, este o culoare care poate face un spațiu să pară mai mare și mai deschis. În contrast, Deșert Flower poate adăuga o notă de căldură și confort, făcând un spațiu să pară mai primitoare și mai confortabil.

Combinarea culorilor anului 2024 în designul interior nu este un lucru greu, ci mai degrabă o activitate plăcută și interesantă.  Culorile alese vor crea exact atmosfera de care vrei să ai parte zi de zi. Spre exemplu, Peach Fuzz poate fi combinată cu tonuri neutre sau pale pentru a crea o atmosferă calmă și relaxantă, perfectă pentru dormitoare sau spații de relaxare. Pe de altă parte, poți folosi Blue Nova pentru a adăuga o notă de energie și vitalitate în spațiile de lucru sau în bucătărie.

Astfel, integrare culorilor anului 2024 nu înseamnă neapărat vopsirea pereților, ci pot fi încorporate și prin alegerea mobilierului, decorațiunilor, textilelor și a corpurilor de iluminat. Iată câteva combinații reușite:

  • Peach Fuzz cu tonuri neutre pentru un look calm și relaxant;
  • Blue Nova cu alb sau gri pentru un ambient energic și revigorant;
  • Ocean Storms cu nuanțe de albastru sau verde pentru o atmosferă proaspătă și deschisă;
  • Desert Flower cu maro sau bej pentru o atmosferă caldă și primitoare. 

  • Culorile anului 2024 îți oferă o paleta plină de posibilități pentru a reîmprospăta designul interior al casei tale. Recomandarea noastră este să schimbi imaginea dormitorului tău folosind lenjerii de pat românești sau alte obiecte decorative în nuanțele aflate în tendințe anul acesta. Așa vei reuși să nu cheltui o avere și să te bucuri de o imagine nouă și modernă a casei tale.